Consider necesară o analiză minuţioasă pentru a aprecia oportunitatea de a implementa sistemul preţurilor de transfer în RM

„Nu cred că este cel mai oportun moment pentru implementarea sistemului preţurilor de transfer, deşi sistemul preţurilor de transfer va fi implementat mai devreme sau mai târziu în R. Moldova, în condiţiile racordării tot mai avansate a legislaţiei RM la normele UE. Actualmente, însă nu este cel mai oportun moment pentru implementarea acestuia, a declarat Viorel Dandara, directorul Priminfo–Grup, pentru publicaţia de limbă rusă ”Экономическое Обозрение”.

Ziarul a solicitat părerea directorului Priminfo–Grup în contextul în care Ministerul Finanţelor a elaborat un pachet de documente ce prevede implementarea în Republica Moldova a sistemului preţurilor de transfer, începând cu anul 2015.

“Nu este cazul să ne grăbim, deoarece nu este un moment tocmai oportun pentru punerea în aplicare a acestui sistem, care i-ar putea speria pe investitorii străini. Este adevărat că în rezultatul implementării noului sistem, Bugetul de stat ar putea obţine venituri suplimentare de câteva milioane de lei, însă nu trebuie de neglijat faptul că, în acelaşi timp, RM ar putea pierde anumiţi potenţiali investitori străini. în situaţia dată este necesar să avem o abordare mai complexă de gestionare a proceselor economice. Astfel, dacă cadrul normativ şi legislativ la capitolul formarea preţurilor de transfer va fi similar cu cel din UE, atunci RM ca stat, nu va mai prezenta interes pentru investitori”, consideră Viorel Dandara.

Potrivit lui Dandara, acest sistem va afecta mai mult investitorii mari, nu însă şi pe cei de talie mică sau medie. Pentru primii, aceasta va fi o povară şi va necesita costuri suplimentare. „Pe lângă faptul că conexiunea la bazele de date specializate nu este deloc ieftină, companiile vor fi nevoite să apeleze la serviciile firmelor de consultanţă în vederea elaborării dosarelor preţurilor de transfer. La capitolul bunuri va fi mai simplu deoarece există Bursa de Valori de unde pot fi luate unele date statistice. Mai complicat va fi pentru companiile prestatoare de servicii şi active nemateriale. De exemplu, în cazul plăţilor sub formă de royalty”.

„De altfel, problemele în implementare vor fi resimţite atât de FISC, cât şi de contribuabili”, a conchis Viorel Dandara, directorul Priminfo–Grup.